Academia Oxford împreună cu Astra Film organizează în această perioadă la Sibiu workshop-ul „Before you go”, la care participă studenți din opt țări.
Mai mulți studenți doctoranzi în antropologie din Ungaria, Polonia, Serbia, Austria, Etiopia, Grecia, Bulgaria și România se află zilele acestea la Sibiu unde participă la workshop-ul “Before you go”. În cadrul acestui program, tinerii interesați de filmul documentar au șansa ca, sub îndrumarea unor profesioniști, să aibă ocazia de a învăța și realize propriilor lor filme documentare. “Organizatorii pun la dispoziția studenților cinci camere profesionale HVR-V1E și pachetul de editare Final Cut Pro asigurându-le, astfel, condiții optime de lucru. Cursul de film include training practic în toate aspectele elementare ale producției unui documentar – workshopul încheindu-se cu editarea unui scurt documentar despre piața din Sibiu”, arată reprezentanții Astra Film. Inițiativa organizării la Sibiu a unui astfel de curs aparține profesorului și regizorului britanic Michael Yorke, care vede în Sibiu un loc foarte propice pentru filmul documentar, un loc “în care domnește spiritul documentarului”.
Muncă și film
Concret, atelierul implică aproximativ opt ore de lucru pe zi, în cadrul său folosindu-se drept studii de caz documentare devenite celebre, cum sunt „Holy men and fools” realizat chiar de Michael Yorke sau “Blestemul ariciului” de Dumitru Budrala. ““Before you go” este un loc al întâlnirii dintre regizori, profesori și viitori cineaști, un loc generator de idei și dispute privind tehnologia și tehnicile de interviu folosite într-un film documentar, privind distribuția, difuzarea și festivalurile de profil. Problemele etice ridicate de filmele documentare și responsabilitatea față de subiecți constituie și ele teme de reflecție în cadrul atelierului”, mai arată organizatorii evenimentului într-un comunicat de presă. Din organizarea workshop-ului mai fac parte Universitatea College London, Institutul Max Planck din Germania, împreună cu Universitatea Central Europeană din Budapesta și Universitatea Babeș Bolyai din Cluj – Napoca. Evenimentul face parte din programul special al ediției de anul acesta a Festivalului Astra Film Fest 2007, reliefând importanța crescândă a Festivalului Internațional de Film Documentar în spațiul cultural european.